Există oameni care nu caută lumina reflectoarelor, dar care țin aprins motorul unei companii.
Unul dintre ei este Ștefan Fundeanu, omul care de peste 16 ani face parte din echipa EMI România — coordonând echipele tehnice din zona de sud a țării și ducând la bun sfârșit sute de proiecte, de la hipermarketuri și spații logistice, până la unul dintre cele mai complexe proiecte din România: Stadionul Național.
„Lucrurile frumoase se fac greu. Cea mai mare provocare nu e proiectul în sine, ci oamenii. Să reușești să-i unești în jurul aceluiași scop, să găsești soluții acolo unde, aparent, nu există.”
Cu o experiență începută în mentenanța industrială la Carrefour, Ștefan a venit la EMI în 2008, atras de seriozitatea companiei și de oamenii care o construiau, zi de zi, pe șantiere.
Astăzi, coordonează o echipă de peste 20 de tehnicieni care asigură intervențiile preventive și corective în București, Ploiești, Brașov, Constanța — o zonă plină de proiecte și provocări.
„Trebuie să fii disponibil aproape non-stop. Nu pentru că ți-o cere cineva, ci pentru că știi că echipa ta are nevoie de tine. Uneori, oamenii nu te sună doar pentru o problemă tehnică, ci ca să aibă un punct de echilibru.”
Când vorbește despre proiecte, Ștefan zâmbește:
„La Stadionul Național am lucrat aproape doi ani. Vedeam cum trec anotimpurile de pe același șantier. A fost o experiență uriașă — și o lecție de disciplină. Acolo am învățat că nu există ‘nu se poate’. EMI a fost mereu compania care acceptă provocările.”
Pentru el, satisfacția nu stă în numărul de uși instalate, ci în oamenii pe care i-a întâlnit.
„Fiecare proiect mi-a adus o cunoștință, o relație, o vorbă bună. Asta e adevărata reușită – când un beneficiar te sună după ani de zile pentru că a avut încredere în tine.”
Întrebat ce sfat ar da celor tineri care intră astăzi în echipa EMI, răspunde simplu:
„Să nu le fie teamă să-și asume responsabilitatea. Să ceară ajutor, să învețe, să accepte provocările. Creșterea vine abia după ce ieși din zona de confort.”
De 25 de ani, EMI România se bazează pe oameni ca Ștefan: profesioniști tăcuți, dar esențiali, care fac ca fiecare ușă, poartă sau rulou metalic să funcționeze perfect — indiferent de oră, loc sau dificultate.